Scrisoare către o iubire. Cu toții am avut pe cineva în viața noastră pe care l-am iubit cu adevărat, unii dintre noi încă îl mai avem în viața noastră, alții, ca mine, l-am pierdut. Pentru draga mea dragă, Ei bine, au trecut trei ani de când te-am văzut ultima dată. Trei ani de când ți-am auzit râsul. Trei ani de când te-am îmbrățișat. Trei dintre cei mai lungi și mai mizerabili ani din viața mea. Nu trece o zi în care să nu mă gândesc la tine, să vorbesc cu tine, deși nu ești fizic acolo, tot vorbesc cu tine și sper că mă poți auzi. De fiecare dată când închid ochii, văd chipul tău zâmbitor. Sunt momente când voi ieși afară și vă jur că vă aud râsul prin cameră. Am campat una, poate de două ori de când ai plecat. Doar că nu e același lucru fără ca tu să mă apuci în jurul focului. Nici noi n-am ieșit cu mașina cu patru roți, mi-e dor de pasagerul meu slab. Nici eu nu am fost cu patru roți, asta trebuia să fie „ziua noastră” pe care o plănuisem, asta nu s-a întâmplat niciodată. În ultimii trei ani, mai mult sau mai puțin am existat. Sigur, am încercat să merg mai departe, să găsesc o nouă relație, dar mereu ceva se destramă sau iese în cale. Distanța, timpul, conflictul de personalitate, toate au fost factori de ce nimic nu funcționează. Oricât aș încerca, nu te pot scoate din cap sau din inimă. Îmi amintesc de ceva ce a spus mama ta, în ziua în care te-am îngropat.... „Sper să trăiască o viață lungă și sănătoasă și de fiecare dată când închide ochii, te vede, pentru a-i aminti de naiba că este. cauzat.” Crede-mă, dragă, cred. Nu sunt sigur pentru cine a vrut să spună acea expresie, dar, știu în adâncul sufletului, sunt cel puțin parțial, dacă nu în întregime, responsabil. Niciodată nu am vrut să te rănesc sau să te neglijez, aparent, am eșuat lamentabil. Plătesc pentru eșecul meu în fiecare zi, și pentru că te-am rănit, îmi pare sincer rău. Îmi pare rău că te-am dezamăgit în atât de multe feluri. Nu susține și îngrijește suficient. Au fost motive în spatele ei, pe unele le știai, altele, doar învăț eu însumi. Unul dintre cele mai mari motive a fost faptul că te-am iubit cu adevărat pe deplin, dar, nu am putut să ți-l arăt în mod corect, circumstanțele noastre m-au împiedicat să-ți arăt dragostea mea. Știu, nu e nicio scuză, ar fi trebuit să găsesc modalitatea de a o face corect, dar, sincer, m-am speriat. Speriat că situația mea se va înrăutăți, dar, mai speriat că ai respinge de fapt iubirea mea, care ar zdrobi puținul spirit pe care îl aveam. A existat și un aspect social dragă, dragostea pe care am avut-o, nu era acceptabilă din punct de vedere social, ei bine, cel puțin față de tine oamenii s-ar încrunta. Nu voiam altceva decât să te trag aproape, să te sărut ușor și să te țin în brațe în timp ce mergeam prin mall sau în altă parte. Știind cum funcționează societatea, asta nu s-ar putea întâmpla. Aș fi fost văzută ca ceva oribil, indiferent de faptul că în inima mea era o dragoste adevărată profundă Învăț mai multe în fiecare zi, văd lucruri acum, de care mi-au lipsit atunci. Lucrurile mici, zâmbetele la adresa mea, chiar și atunci când plângeai. Felul în care ochii tăi păreau să lumineze. Orele în care ai vrea să petreci timp doar noi doi. Îmbrățișările întâmplătoare, „te iubesc” ocazional când eram singuri acasă. Îmi dau seama acum, n-ai spus-o niciodată în fața altcuiva, a fost mereu ceva între tine și mine. Mi-au lipsit atât de multe dintre semnele mici pe care mi le-ai dat, încât nu voi fi respins. Dar, din păcate, este prea târziu pentru a schimba ceva din toate acestea. Dacă ar fi de făcut totul din nou, aș face atât de multe lucruri diferit. Mi-am făcut patul, acum trebuie să stau în el, pentru totdeauna. Trebuie să-mi ispășesc durerea pe care am provocat-o. Este povara mea și, în unele zile, chiar mă lupt cu ea. Cuvintele sunt doar cuvinte, pot spune „îmi pare rău” de un miliard de ori pe zi și nu ar face nicio diferență. Nicio cantitate de „îmi pare rău” nu te poate aduce înapoi sau înlătura durerea pe care am cauzat-o. Singurul „îmi pare rău” care contează cu adevărat este cel din adâncul inimii mele, pe care sper să îl simți și să îl auzi când vorbesc cu tine. Acel sentiment de a fi singur va rămâne acolo pentru totdeauna, draga mea, pentru că te-am dezamăgit. Sunt blestemat să trăiesc viața pe care mama ta a menționat-o, singură și regretând că nu ți-am arătat ce simțeam cu adevărat. Viața mea nu va mai fi niciodată întreagă. Voi continua să exist, probabil pentru foarte mult timp, dar niciodată nu mă voi simți la fel de fericit ca am fost. Trei ani lungi, sunt doar primii pași în viața pe care o voi duce. Că viața a început pe 17 iunie 2011, călătoria nu se va termina niciodată. Pot exista momente de fericire și fericire împrăștiată acolo, dar, pentru totdeauna, îmi voi aminti ce am provocat. Îmi pare foarte rău draga mea Kaitlyn, mă rog ca într-o zi să mă poți ierta. Nu sunt sigur că poți sau vei vrea și, dacă nu, înțeleg. Dacă o faci sau poți, îți sunt veșnic recunoscător. Oricum, sunt bucuros și mândru că am participat la viața ta atâta timp cât am avut-o, mi-aș fi dorit doar să fi putut face mai bine. Nu ne putem schimba trecutul, doar sperăm că trecutul nostru nu ne distruge viitorul. Când ți-am spus că te iubesc, poate că ai gândit altfel decât mine, te iubesc te-am iubit, unde poate ai văzut-o ca un alt tip de iubire, îmi pare rău că nu ți-am spus sau ți-am arătat niciodată cum am iubit tu. Cine știe, dacă aș fi avut-o, poate că ai fi încă fizic aici, în loc să fii nevoit să-ți păstrezi memoria. Te iubesc și te iubesc de foarte mult timp, mi-aș fi dorit doar să fi fost suficient de deștept să ți-o arăt. Cu dragoste, Chris